ANGELA MARINESCU. CINCO POEMAS [1]

ALEXANDRU SE ÎNTINDE ÎN UMBRA UNUI COPAC ÎNFLORIT

A venit ziua în care
îmi ceri blândețea alegerii, tu,
absent ca și cerul și doldora de sânge
curat ca și lacrima. băiatul obosește,
aleargă, pipăie morții din apă
și declară: aici este înăuntru,
înăuntru este fier de cea mai bună calitate,
aici este adevărul; în ceea ce nu poți retrage.

◊◊◊◊◊

ALEXADRU SE ESTIRA A LA SOMBRA DE UN ÁRBOL EN FLOR

Ha llegado el día en que
me pides la delicadeza de la elección, tú,
ausente como el cielo y bañado en sangre
limpia como las lágrimas. el niño se cansa,
corre, palpa a los muertos en el agua
y declara: aquí es dentro,
dentro está el hierro de la mejor calidad,
aquí está lo verdadero, lo que no puedes rechazar.

֍            ֍            ֍

SĂRBĂTOARE ADĂNCĂ

Cerul s-a îngustat și a devenit strâmt
ca un drum întunecat dintr-un oraș de munte
cu îngeri bătuți până la sânge.
în Aradul meu alb
râtâcitori istoviți în haine grele
se opresc să judece; judecata lor ar putea
fi un har, ca oricare altul, acum,
în preajma unei sărbători
saturate de îngeri bolnavi
cu sexul prea adânc, atât de adânc
încât cuvintele izbucnesc fără grijă și totul se întunecă.
perfecțiunea congregației de semne lipsește de sens
se închide cu grijă
eu plec, dar nu în limba mea,
fără cuvintele mele
plec într-o patrie fără cuvinte.

◊◊◊◊◊

CELEBRACIÓN PROFUNDA

El cielo se ha encogido y se ha vuelto estrecho
como un camino oscuro en una ciudad de montaña
con ángeles golpeados hasta la sangre.
en Arad, mi ciudad blanca,
vagabundos exhaustos en ropas pesadas
se detienen a juzgar; su juicio podría
ser ahora un don, como cualquier otro,
en vísperas de una fiesta
saturada de ángeles enfermos
con el sexo demasiado hondo, tan hondo
que las palabras estallan indiferentes y todo se oscurece.
la perfecta congregación de signos no tiene sentido,
se cierra despacio
y yo me voy, pero no en mi lengua,
sin mis palabras
me voy a una patria sin palabras.

֍            ֍            ֍

PRIMA ZI DE TOAMNĂ

De partea cealaltă, cineva, tăcut, aparține zilei de
mâine.
am început să culegem struguri
într-o dimineața ca oricare alta
din via care strălucea în soare, ca un parc japonez.
Alexandru își vesteșe, plin de lacrimi, rafinamentul.
noi stăm cu spatele spre zidul care se acoperă
de umbrele unui trecut adănc.
Doamne, cât ne-am întors fața; de ce, atunci, trebuie să
iubim
un câine în lant.
un copil își va tăia poeziile și sângele lor
va deveni ceea ce este: un obiect.
înăuntru, în pădurea de brazi, este o fereastră cu gratii.

◊◊◊◊◊

EL PRIMER DÍA DE OTOÑO

Al otro lado, alguien, silencioso, pertenece
al mañana.
un día como cualquier otro
empezamos a recoger uvas
del viñedo que brilla al sol como un parque japonés.
entre lágrimas, Alexandru proclama su delicadeza.
nosotros estamos de espaldas al muro difuminado
bajo las sombras de un pasado profundo.
Señor, si siempre hemos dado la otra mejilla, por qué
amar entonces
a un perro atado.
un niño cortará sus poemas y la sangre
se convertirá en lo que es: un objeto.
dentro, en el bosque de abetos, una ventana enrejada.

֍            ֍            ֍

JURĂMÂNTUL

Călugărița își dezleagă jurământul;
acum începe masacrul și frica.
să fi ceea ce nu ești nu este ușor.
dar să fi ceea ce ai devenit este cumplit.
un înger pe care îl văd îmi taie drumul.
un înger pe care un îl văd
îmi dăruiește vasul de fier
pe care să îl umplu cu sânge.
un înger, bolnav, îmi spune
că iubirea și ura nu au sfârșit.

va veni ziua în care îmi voi desena cuvintele pe care
nu le mai pot rosti.

◊◊◊◊◊

VOTOS

La monja rompe sus votos;
ahora comienza la masacre y el miedo.
ser lo que no eres no es fácil.
pero ser lo que has llegado a ser es terrible.
un ángel visible me corta el paso.
un ángel invisible
me da el vaso de hierro
para llenarlo de sangre.
un ángel enfermo me dice
que el amor y el odio no tienen fin.

llegará el día en que dibujaré las palabras que
ya no puedo pronunciar.

֍            ֍            ֍

ÎNTOARCEREA

Se va întoarce precis și petele de pe fața ei
insalubră îmi vor aminti scenele prin care
Shakespeare își încheia tragediile, Doamne,
atât de sumbre.
cu mâinile înfășurate în jurul coapselor
îmi opresc sângele să țâșnească.
gura îmi este, pe dinăuntru, ca o pajiște arsă.
până și pielea se va termina
nu peste mult timp, întinsă cum este peste o cruce
care se înalță din nimic spre nimic,
o cruce adevărată, din lemn aspru de brad,
bătută cu cuie de fier.

aici, înăuntru.

◊◊◊◊◊

EL REGRESO

Ella regresará y las manchas en su rostro
insalubre me recordarán las últimas escenas
de las tragedias de Shakespeare, Señor,
tan sombrías.
rodeo mis muslos con los brazos
para impedir que brote la sangre.
por dentro, mi boca es pasto quemado.
incluso la piel se agotará
dentro de poco, estirada sobre una cruz
que se eleva desde la nada hacia la nada,
una cruz verdadera, de madera ruda de abeto,
clavada con clavos de hierro.

aquí, dentro.
——————————

[1] Din Parcul, 1991.
De El parque, 1991.
En El parque, Madrid, Visor, 2025.
(Trad. Corina Oproae)